ar p[rea de absurd, nu-\i are originea nici în vreun p[cat pe care el l-ar fi s[vâr\it, nici în întâmplarea oarb[, nici în ceea ce anticii numeau destin, ci într’o anumit[ iconomie a lui Dumnezeu. Episodul începuse nu pe p[mânt, ci în cer, \i anume în cursul unei convorbiri dintre Dumnezeu \i Satan. Venind vorba de neprih[nitul \i credinciosul Iov, cu care Domnul Se mândre\te, Satan pretinde c[ devotamentul acestuia nu e un act gratuit, ci interesat, c[ el dureaz[ doar atâta vreme cât Iov beneficiaz[ în schimb de bog[@ii imense \i familie numeroas[. Spre a-l convinge de contrariu, Dumnezeu îi permite Diavolului s[ se ating[ mai întâi de bunurile \i copiii dreptului, apoi \i de s[n[tatea trupului s[u. A\adar, nenorocirile lui Iov nu sunt opera direct[ a lui Dumnezeu, ci doar îng[duite de El, pentru ca prin ele s[ se demonstreze ceva, anume c[ devo@iunea omului fa@[ de Creatorul s[u, chiar sub@iat[ pân[ la limita de jos, poate fi expresia unei rela@ii directe \i dezinteresate, independent[ de orice factor contingent.
Aceasta este Cartea lui Iov, în 42 de capitole, capodopera poetic[ a Vechiului Testament \i una dintre cele mai tulbur[toare ale literaturii universale. Poemul propriu-zis, în versuri, e cuprins între un Prolog (1, 1 — 2, 13) \i un Epilog (42, 7-17), ambele în proz[. Ca arhitectur[, el e structurat în trei mari sec@iuni. Partea întâi (3, 1 — 31, 40) e alc[tuit[ din amplul dialog dintre Iov \i cei trei prieteni; primul s[u cuvânt este urmat de dou[ cicluri de cuvânt[ri, fiecare interlocutor vorbind câte o dat[ \i primind câte un r[spuns, \i de un al treilea ciclu, cu numai dou[ cuvânt[ri \i dou[ r[spunsuri. Partea a doua (32, 1 — 37, 24) cuprinde cuvântarea lui Elihu, iar cea de a treia (38, 1 — 42, 6) înf[@i\eaz[ cuvântul lui Dumnezeu, întrerupt de o scurt[
